vineri, 4 ianuarie 2008

Hârciogul, marmota şi popândăul

Atât hârciogul, cât şi marmota şi popândăul sunt specii de rozătoare ameninţate cu dispariţia, ca urmare a exterminării unui mare număr de exemplare în deceniile trecute. Ca atare, începând cu anul 1996, cele trei specii de animale sunt protejate prin lege. Capturarea sau uciderea lor este interzisă.


Hârciogul (sau hamsterul sălbatic, cum mai este numit), popândăul şi marmota au o blana care, pe pieţele specializate, este apreciată ca fiind extrem de valoroasă.


Pompei Muica, şeful Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Mureş a afirmat că: "Blana acestor animale e foarte valoroasă. Spre exemplu, din blănuri de hârciog se confecţionează căptuşeli pentru hainele aviatorilor".





În România nu există nici o unitate care să prelucreze industrial astfel de blănuri, tocmai din cauza faptului că sunt foarte rare. În ţările Europei Occidentale însă mantourile şi gulerele din blană de marmotă, de exemplu, costă de la câteva mii la câteva zecii de mii de euro. O haină din blană de marmotă costă, în reţeaua de magazine "Ahlens", din Suedia, aproximativ 25.000 de euro.


Marmota






Popândăul

Niciun comentariu: