sâmbătă, 27 iunie 2009

Dumbravnic




În Atlasul plantelor medicinale din Romania - Editura Corint am găsit scris:

"DUMBRAVNIC (Melittis melissophillum L.) Fam. Lamiaceae

Alte denumiri populare: avrămească, bribonic, dobrişor, dobromnic, dubrajnic, harmănească, iarba-albinei, iarba-albinelor, iarba-ciutei, ibavnic, priboinic, sulcina-de-pus-printre-straie, todoruşa, umbranic.

Ecologie şi răspândire: întâlnită prin păduri, în tufărişuri din regiunea dealurilor şi montana inferioară.

Organul vegetal utilizat: frunzele (Folium Melissae turcicae).

Perioada de recoltare: V-VI.

Boli în care este utilizată. Uz intern: insomnii, anxietate, antiseptic al căilor urinare, în tratarea paraliziei şi parezelor nervilor periferici. Uz extern: flebită, anticoagulant, pareze ale nervilor periferici, combate embolia. "




Pozele îmi aparţin.

Salvia - Salvia officinalis

















În engleză se numeşte Sage, în franceză, sauge sau thé de la Grèce.














Face parte din familia mentei. Înălţimea până la 70 cm. Are gust amărui şi aromatic. Se folosesc frunzele de salvie.

Găsiţi mai multe la adresele următoare:


http://www.condimenteweb.ro/index.php?module=fisaCondiment&cid=77

şi

http://www.formula-as.ro/2005/657/medicina-naturista-25/salvia-planta-care-salveaza-viata-5815

Weigela Florida















Este un arbust înalt de până la 3m. Este foarte decorativă prin florile roz grupate câte 3-4, abundente. Înfloreşte în mai-iunie. Apreciată pentru înflorirea bogată şi eleganţa florilor se plantează izolat sau în grupuri .




Este originară din Coreea şi nordul Chinei.

Se cultivă uşor. E rezistentă la ger. Are nevoie de un teren uşor fertil şi bine drenat.

Se poate obţine din seminţe, toamna, în ghivece, sau din butaşi.
Detaliu:

duminică, 14 iunie 2009

Salcâmul (Robina pseudacacia)

Salcâmul este un arbore, înalt până la 30m, cu lujeri spinoşi, coroana mare, luminoasă, rară. Provine din continentul nord-american. Creşte spontan pe soluri uşoare, pe nisipuri nefixate.






Are frunze compuse şi flori albe, în ciorchine, puternic mirositoare, iar fructele sunt păstăi aplatizate, brun roşcate.















Înfloreşte în lunile mai-iunie. Florile rămîn deschise 8-12 zile, iar secreţia nectarului este apreciabilă din momentul în care temperatura nopţilor depăşeşte 14°C, mai ales în zone apropiate de o sursă de apă, pentru a contribui la ridicarea umidităţii relative a aerului.


Se întâlneşte pe tot cuprinsul ţării.

În scop medicinal se utilizează florile, frunzele (rareori) şi scoarţa. Recoltarea florilor se face în lunile mai sau iunie, scoarţa se recolteaza de pe ramurile tinere din luna martie până în septembrie de pe ramurile tinere.

Face parte din categoria arborilor cu lemn de esenţă tare, deosebit de rezistent la umezeală. Lemnul este utilizat pentru lucrări amplasate în aer liber, stâlpi de gard, construcţii diverse, în industria navală şi pentru fabricarea parchetului.

Am văzut şi flori de salcâm roz.














Dar şi galbene.

Arborele de mătase - Albizzia Julibrissin

Am văzut acest tip de arbore în Oradea.





















Am făcut o poză şi acum, căutând pe internet plante interesante, am dat de
http://www.incdbh-stefanesti.ro/PRODUCT%20LIST.htm

Acolo scrie:

„Albizzia julibrissin este încadrată botanic în familia Fabaceae - Mimosoidae.

Genul Albizzia este o plantă cu creştere rapidă şi cuprinde mai multe varietăţi care au flori de nuanţe roz intens şi roz pal. Este originară din sud estul Asiei şi Australia , dar datorită aspectului sau estetic deosebit a fost cultivată în toate ţările cu climat cald ale lumii devenind astfel o plantă pantropicală.

Albizzia julibrissin, cunoscută ca Mimoza sau Arborele de mătase, poate ajunge la o înălţime de 20-30 m. Frunzişul este uşor, asemănător celui al ferigii şi frunzele se adună noaptea. Cele 3 până la 5 flori grupate în inflorescenţe de tip cime alcătuiesc un mănunchi pufos de flori roze stau înflorite toată vara şi sunt foarte atractive pentru păsări. Varietatea roză a Albizzia julibrissin creşte doar la 15-20m înălţime şi are mănunchiuri de flori roz închis. Este de asemenea puţin mai rezistent la frig.”

Am vazut ca link-ul pe care l-am dat mai sus nu functioneaza. Am altul:


http://www.gradinamea.ro/Mimosa__arbore_de_matase__3209_542_1.html 


Clematide - curpen

Este o tufă căţărătoare, mereu verde căreia îi place solul nisipos şi un loc însorit, cald.
















Înfloreşte la sfârşitul primăverii şi deseori şi toamna, dacă vremea este blândă, până la primul îngheţ. Foliajul este atractiv şi în condiţii bune, va deveni o plantă virguroasă.

Clematis sunt de multe culori şi dimensiuni, dar în general sunt purpurii, albe, magenta şi roz.
Toate se dezvoltă la fel de bine, astfel că nu exista nici un motiv, în afară de cel estetic, pentru a alege o culoare sau alta. Mulţi oameni aleg să planteze în grădină mai mult culori din aceeaşi plantă.

Clematis se dezvoltă bine în zone cu temperaturi mai reci, dar şi însorite, mai ales în locuri în care se poate căţăra.


Când se plantează, rădacinile trebuie aşezate la aproximativ 7,5 cm sub nivelul pământului, pentru a reduce riscul de ofilire. După ce s-a plantat, ramurile se taie la 30 cm înalţime şi se răresc, lăsându-se numai cateva mai viguroase. La început planta trebuie să fie bine legată pentru a se forma cum trebuie.



Toate speciile de clematis pot fi înmulţite cu succes prin seminţe - se seamănă curând după ce au fost recoltate, mai tarziu existând riscul să nu mai germineze.


Un site despre clematide:
http://clematite.e-monsite.com/

sâmbătă, 13 iunie 2009

Cerceluş - Fuchsia





Este o plantă decorativă de interior,cunoscută sub denumirea populară de cerceluş.

Se cultivă în ghivece, pentru decorarea interioarelor tot timpul anului. Sau, în sezonul călduros, pot fi cultivate direct în sol, în gradină.

Florile întotdeauna atârnă, ca nişte cercei, de unde şi denumirea plantei.

Semiumbra îi convine fucsiei, care suportă şi cateva ore de plin soare, dimineaţa sau la sfârşitul după-amiezii.



Nu suporta temperaturi peste 25°C. După ce înflorirea s-a terminat, trebuie scurtate plantele în tufe la trei sferturi din înălţimea lor.















Înmulţirea se face prin butăşirea lăstarilor terminali, de 10 cm lungime, prelevaţi la sfârşitul verii.