marți, 23 septembrie 2014

Bois-joli (Daphne mezereum)

Am găsit informaţii aici:
 http://fr.wikipedia.org/wiki/Bois-joli

Daphne mezereum este un arbust de dimensiuni mici şi mijlocii (2m sau mai puţin). La scurt timp după ce se topeşte zăpada, nuiele sale de un an sunt acoperite cu flori roz plăcut parfumate. Frunze de formă alungită-lanceolate seamănă cu cele de dafin. Fructele, drupe roşii, se coc între iulie şi septembrie. Ele sunt toxice pentru mamifere, dar sunt mâncate de numeroase păsări care permit împrăştierea seminţelor

Este o plantă ornamentală.


  Câteva fotografii cu flori ale acestei plante.








La scurt timp, am văzut fructele verzi.
În ultima fotografie, fructele sunt aproape coapte. Ele au căzut, dar la primăvară, din ele vor apărea noi plante.

miercuri, 17 septembrie 2014

Lacrima Maicii Domnului

Aici, am găsit:

    "     Lacrima Maicii Domnului sau floarea de ceară, este o plantă delicată de culoare alb roziu, care se cultivă în grădină și încântă privirea tuturor iubitorilor de frumos. Denumirea vine de la florile acestei plante care dacă sunt atinse elimină picături de apă asemănătoare cu lacrimile, care au și un gust foarte bun. Este folosită mai ales pentru confecționarea de metanii pentru călugări și creștini. Mai mult, planta este “vedetă” la Mănăstirea “Franciscana Maria Radna”, din judetul Arad, când se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului (15 august n.r.). Atunci oamenii se strâng câtă frunza si iarba, pentru a cauta “lacrimile Maicii Domnului”. Astfel, după slujba oficiata in cinci limbi, credinciosii merg in padurea din spatele manastirii sa caute, la radacinile copacilor, “lacrimile Maicii Domnului”, plante despre care se spune ca produc în mod natural mir. Tradiția spune ca aceasta plantă miraculoasă este făcătoare de minuni, iar cei care o tin acasa si beau apa in care este pastrata se vindeca de boli. Norocosii care găsesc lacrimile Maicii Domnului păstrează cu sfintenie tot anul. Planta are și o “soră” care este crescută în ghiveci.
         Aceasta își păstrează bine frunzele și înflorește abundent pe parcursul verii. Nu este prea exigentă în privința căldurii și se mulțumește iarna cu 12-13 grade C. Înflorirea depinde foarte mult de modul cum iernează planta. Condițiile optime sunt: căldură nu prea multă (maximum 15-18 grade C) și apă puțină. Este foarte important ca plantei să nu i se schimbe locul prea des. Atenție deosebită trebuie acordată udării, care se face regulat, evitându-se excesul de umezeală, pentru că rădăcinile putrezesc, iar frunzele se vestejesc și se zbârcesc. În asemenea situație, planta trebuie transplantată imediat într-un pământ proaspăt care să lase apa să se scurgă repede. Substratul de cultură trebuie bine drenat. El poate fi alcătuit din pământ de frunze, turbă fibroasă și nisip, în părți egale. Transplantarea se face primăvara și numai dacă este necesară. Fertilizarea nu este indispensabilă. Cantitățile de îngrășăminte folosite trebuie să fie moderate, deoarece altfel întîrzie sau se compromite înflorirea.
Legendă
          Când si-a vazut Fiul rastagnit, Maica Fecioara a varsat lacrimi de durere la picioarele crucii. Mai tarziu, Sfanta Maica s-a dus in Gradina Ghetsimani, unde se rugase si Iisus. Acolo a ridicat ruga fierbinte Tatalui Ceresc sa-i ierte pe cei ce L-au ucis pe Hristos si a cerut un semn sa stie ca i se va implini ruga. Atunci, Dumnezeu a facut sa rasara mii de flori mici si albe, care s-au raspandit, asemenea credintei crestine, in toata lumea."

Fotografiile sunt făcute în balconul prietenei mele.



Aici, am găsit:

" Dacă-ţi doreşti o floare care să se adapteze bine mediului din interiorul casei tale, atunci floarea de ceară este alegere potrivită.
       Floarea de ceară sau Hoya este o plantă agăţătoare cu flori mici, ca de ceară. Rămâne verde tot timpul anului, iar florile ei au un parfum puternic. Dacă-i atingi florile, elimină picuri de apă ca nişte lacrimi, de aceea este numită şi „Lacrimile Maicii Domnului”.
Unde o aşezi?
       Hoya preferă spaţiile luminoase, dar numai patru ore de soare direct zilnic. Nu e indicat să fie ţinută în bătaia curenţilor de aer. Pe timpul nopţii temperatura camerei în care se află să aibă circa18 grade Celsius, iar ziua puţin peste 21 de grade Celsius. Ai grijă să n-o muţi prea des.
Umiditatea nu-i prieşte
       Între două udări, este bine să laşi pământul să se usuce puţin. Dacă are prea multă apă, floarea de ceară îşi îngălbeneşte frunzele. Nu se simte bine în spaţiile cu multă umiditatea. În ceea ce priveşte fertilizarea, îngrăşămintele se folosesc în cantităţi mici, la fiecare două luni, dar numai primăvara şi vara.
Primăvara îi schimbi ghiveciul
       Dacă ghiveciul vechi i-a devenit neîncăpător, primăvara e un moment prielnic mutării florii de ceară într-unul mai mare. Pentru asta, ai nevoie de pământ special pentru flori alcătuit din amestec de turbă şi nisip care se drenează bine."

joi, 11 septembrie 2014

O grădină cu flori...

În urmă cu câteva luni, am văzut, din întâmplare, regina nopţii roşie. De atunci, am intenţionat să cultiv şi în grădina noastră astfel de flori.

Am mai trecut de câtva ori pe lângă grădina aceea, dar numai de curând am reuşit să vorbesc cu proprietarul grădinii. Mi-a spus că se numeşte Ghiţă Radu şi că el se ocupă de flori. Mi-a povestit cât de mult îi place această îndeletnicire şi mi-a permis să iau seminţe de regina nopţii. Mai mult, m-a invitat să fotografiez ceea ce vreau. Mă cam grăbeam, dar voi mai merge pe acolo.












Am luat seminţe. Ca să vedeţi cum arată florile care mi-au atras atenţia, postez câteva fotografii făcute când m-am plimbat cu nepoatele mele, atunci când le-am arătat o parte a oraşului nostru, Cugir.







Acum, am sămânţă de regina nopţii de toate culorile şi nuanţele. Sper că, în anul care vine, să fotografiez în grădina noastră.

joi, 4 septembrie 2014

Paianjenul viespe






De aici, citez:
 
"Păianjenul viespe (lat. Argiope bruennichi) este o specie de păianjeni ţesători sferici. Este cel mai des întâlnit păianjen din genul Argiope din Europa, inclusiv România.Corpul acestui păianjen este alungit, masculul ajung până la 6 mm lungime, iar femela până la 25 mm. Prosoma are nuanţe argintii – albe. Culoarea opistosomei reprezintă o sucesivitate a dungilor transversale galbene şi negre. Această pigmentaţie îi oferă un camuflaj, păsările confundând păianjenul cu o viespe. Unele cercetări au demostrat că dungile pestriţe au capacitatea de a atrage insectele care nu recunosc păianjenul din centrul pânzei. Dar cu totul altă coloraţie prezintă masculul: prosoma şi picioarele sunt brunii, iar opistosoma este maronie cu dungi longitudinale albe. Picioarele, atât femelei cât şi mascului posedă spini negri.Împerecherea are loc la sfârşitul luni iulie şi începutul lui august. Argiope bruennichi se numără printre multele specii de păianjeni care practică canibalismului sexual cu diferite grade de succes şi poliandrie (când o femelă se copulează cu mai mulţi masculi). De aceea imediat după copulare masculul înceracă să fugă. Uneori el aşteaptă lânga pânza femelei ca ea să năpârlească pentru ultima oară. În acest moment, după năpârlire, chelicerele femelei sunt moi, incapabile să muşte. S-a observat că 80% din masculi voluntar îşi dezmembrează organul copulator de al vârful pedipalpului. Acesta împiedică fertilizarea femelei de către un alt mascul. Se pare că organele genitale ale masculilor din această specie sunt complexe, în ceea ce priveşte structura, nu numai pentru transferul spermatozoizilor, dar şi au un rol important în alegerea partenerei şi se dezmembrează în anumite puncte prestabilite. După fecundare, femela depune 200-300 ouă într-un cocon de culoare maro, suspendate în iarba sau deasupra solului. Păianjeni tineri eclozează şi părăsesc coconul în căutarea hranei.Păianjenul viespe ţese o pânză sferică, în spirală, în amurg. În medie, păianjenul are nevoie de 40 de minute pentru a construi plasa. Pânza este fixată printre iarbă la înălţimea de 20-70 cm deasupra solului. Populează zonele cu iarbă înaltă sau marinile pădurilor, uneori poate fi găsită în localităţi. Pânza este alcătuită din 19 - 41 raze (media e 30).Din centrul pânzei spre pereferi, păianjenul ţese două benzi verticale, una în jos, alta în sus. Benzile se numesc stabilimentum şi reprezintă straturi late de mătase. Rolul lor încă nu este cunoscut, dar se presupune că ele artag insectele prin reflectarea razelor ultraviolete. O lată ipoteză explică prezenţa stabilimentum-ului ca mijloc de consolidare şi stabilizare a pânzei în timpul vibraţiei.Prada prinsă în pânză este imediat înfăşurată cu mătase. Apoi, păianjenul injectează venin şi enzime digestive care digeră parţial victima. Prada lichifiată este aspirată cu muşchii ataşaţi de faringe. Hrana principală a păianjenului viespe consituie diferitre insecte, ca: lăcuste, muştele şi albinele şi pot consum până la patru insecte pe zi."