duminică, 8 aprilie 2012
sâmbătă, 7 aprilie 2012
Un piersic din Japonia
Taisaku Nogi
One more photo of Kibitsuhiko Jinjya (吉備津彦神社), along with a blooming peach tree.
Inca o fotografie din Kibitsuhiko Jinjya, cu un piersic inflorit.
Sursa Facebook.
Tot despre Sakura
Hiroya Sato a scris pe Facebook:
Sakura became in full blossom this year at last. The Chidorigafucti (the noted place of Sakura,Chiyodaku Tokyo) is crowded with people of the flower viewing. Sakura is a special flower for Japanese people.
Sakura e acum în plină floare. Chidorigafucti (locul remarcat de Sakura, Chiyodaku Tokyo) este plin de oameni care vor sa vada florile. Sakura este o floare speciala pentru poporul japonez.
Sursa: https://www.facebook.com/groups/joysofjapan/335245453191577/
Passiflora
Am găsit un articol despre Passiflora. M-a interesat din două motive: am văzut, cu mulţi ani în urmă, o plantă ciudată şi am văzut fructe, pe care nu prea le-am apreciat, în ciuda numelui, fructele pasiunii.În anul trecut, am găsit la un mare magazin, seminte de passiflora. După câteva peripeţii, am obţinut câteva plăntuţe. S-au dezvoltat frumos. Aştept cu nerăbdare să înflorească.
În fotografie sunt două dintre plăntuţe, încadrând o cyclamă. În timpul iernii, le-am ţinut în cameră, la fereastră.
Passiflora – planta ornamentală, comestibilă şi vindecătoare
Cu circa un an în urmă, scriam despre o floare cu o fascinaţie aparte, un fel de metaforă vegetală: Passiflora, numită şi Floarea patimilor (în mod greşit, „Floarea pasiunii”), deoarece aminteşte prin aspect de patimile Mântuitorului. Cititorul nostru Corneliu Baloiu, din Ploieşti, ne-a rugat însă să revenim cu detalii legate de ea, motiv pentru care aducem un plus de informaţii, unele dintre ele insolite.
În timpul iernii, Passiflora îşi pierde frunzele (specia P. incarnata) şi de aceea cunoscătorii preferă pentru interior varietăţile cu frunze persistente, cu precizarea că nici ele nu agreează sezonul rece, specific zonei noastre (să nu uităm că este vorba despre o plantă originară din zonele tropicale ale Americii, Asiei şi Australiei). Dat fiind riscul de a o pierde, nu se recomandă încercarea de obţinere a plantei înainte de sosirea primăverii.
E bine ca seminţele să fie mai întâi ţinute la înmuiat în apă timp de câteva ore, semănate apoi într-un vas şi păstrate astfel în frigider trei luni, perioadă necesară înfrângerii „somnului” hibernal. Este cazul seminţelor cumpărate din comerţ. Dacă se folosesc seminţe recoltate de la altă plantă, chiar de către cultivator, se poate evita etapa amintită, semănându-le în cel mai scurt timp, bine protejate de pulpa fructului. Ca în cazul multor plante, fructul Passiflorei preîntâmpină uscarea seminţelor şi în plus conţine substanţe care, prin fermentaţie, le „trezesc”, indicându-le că a sosit vremea să se pună pe treabă! Dacă la suprafaţa solului se formează puţin mucegai, nu vă impacientaţi: e semn că procesul de germinaţie îşi urmează cursul normal.
Passiflora înfloreşte vara, iar ţinuta cea mai sănătoasă şi mai spectaculoasă a acestei plante agăţătoare o vom obţine prin expunerea la soare sau într-un loc semi-umbrit, în sol cu umiditate medie, bogat în humus şi cu aciditate neutră. Pentru un aspect cat mai agreabil, tijele inestetice pot fi indepărtate. În grădină, Passiflora e bine să fie plasată spre sud, să aibă protecţie împotriva intemperiilor şi să i se asigure elemente de care să se poată agăţa, deoarece poate să se urce şi până la 7-8 metri înălţime.
Pe de altă parte, ea oferă fructe comestibile, folosite mai ales la prepararea unor sucuri din fructe exotice, în amestec, dar are şi virtuţi
terapeutice. De altfel, băştinaşii din zonele tropicale de origine a speciilor spontane de Passiflora o folosesc de mult timp pentru vindecarea unor rani şi echimoze (frunzele, aplicate pe locul afectat, drept cataplasme). De sucul fructelor, amerindienii se servesc la tratarea durerilor oculare, iar frunzele strivite au reputaţia de vindecatoare a hemoroizilor, a arsurilor şi a erupţiilor cutanate.
Absenţa din numeroase tratate medicale tradiţionale, passiflora a ramas destul de puţin cunoscută, în pofida certelor sale calităţi sedative şi calmante, ca şi a adaptabilităţii foarte bune la tratamentele individualizate, pentru majoritatea oamenilor. Din acest punct de vedere, mult mai cunoscute sunt hameiul şi valeriana, pe care totuşi passiflora le însoţeşte în formulele fitoterapeutice ale unor preparate. Utilă împotriva insomniei, a stărilor nervoase (angoase, isterii, palpitaţii) a neurasteniei, a excitaţiei cerebrale (epilepsie), ea serveşte totodată la tratarea tulburărilor de menopauză. Antispasmodică şi lipsită de pericol, passiflora are efect pozitiv în cazul nevralgiilor şi al astmului spasmodic.
Deşi, cum spuneam, cunoscută drept remediu de mult timp, această plantă a făcut obiectul unor studii recente, care confirmă proprietăţile sale anxiolitice. Datorită lor, se remarcă în mod special utilitatea în tratarea anxietăţii extreme cauzate
de sevrajul apărut în urma consumului de cannabis, de opiacee sau de alcool. Se pare, de asemenea, că poate trata azoospermia (absenţa spermatozoizilor şi deci infertilitatea masculină), ca şi scăderea libidoului, de care sufera în mod frecvent marii consumatori de alcool sau de tigări. În fine, passiflora şi-a demonstrat de curând şi proprietăţile antitusive, care confirmă utilizarea sa tradiţională împotriva astmului.
În general, ca remediu, se foloseşte infuzia de frunze – o linguriţă de plantă la cana cu apă fierbinte, preparată în circa zece minute. Se consumă două-trei căni pe zi, între mesele principale, dintre care ultima înainte de culcare. Şi florile sunt la fel de eficace, însa în general se preferă frunzele. Pe de altă parte, nu trebuie
pierdut din vedere faptul că, dacă un cultivator recoltează şi florile, pentru a le folosi drept remediu, atunci el nu va mai obţine fructe, ceea ce înseamnă o pierdere deloc de neglijat.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
E bine ca seminţele să fie mai întâi ţinute la înmuiat în apă timp de câteva ore, semănate apoi într-un vas şi păstrate astfel în frigider trei luni, perioadă necesară înfrângerii „somnului” hibernal. Este cazul seminţelor cumpărate din comerţ. Dacă se folosesc seminţe recoltate de la altă plantă, chiar de către cultivator, se poate evita etapa amintită, semănându-le în cel mai scurt timp, bine protejate de pulpa fructului. Ca în cazul multor plante, fructul Passiflorei preîntâmpină uscarea seminţelor şi în plus conţine substanţe care, prin fermentaţie, le „trezesc”, indicându-le că a sosit vremea să se pună pe treabă! Dacă la suprafaţa solului se formează puţin mucegai, nu vă impacientaţi: e semn că procesul de germinaţie îşi urmează cursul normal.
Passiflora înfloreşte vara, iar ţinuta cea mai sănătoasă şi mai spectaculoasă a acestei plante agăţătoare o vom obţine prin expunerea la soare sau într-un loc semi-umbrit, în sol cu umiditate medie, bogat în humus şi cu aciditate neutră. Pentru un aspect cat mai agreabil, tijele inestetice pot fi indepărtate. În grădină, Passiflora e bine să fie plasată spre sud, să aibă protecţie împotriva intemperiilor şi să i se asigure elemente de care să se poată agăţa, deoarece poate să se urce şi până la 7-8 metri înălţime.
Pe de altă parte, ea oferă fructe comestibile, folosite mai ales la prepararea unor sucuri din fructe exotice, în amestec, dar are şi virtuţi
terapeutice. De altfel, băştinaşii din zonele tropicale de origine a speciilor spontane de Passiflora o folosesc de mult timp pentru vindecarea unor rani şi echimoze (frunzele, aplicate pe locul afectat, drept cataplasme). De sucul fructelor, amerindienii se servesc la tratarea durerilor oculare, iar frunzele strivite au reputaţia de vindecatoare a hemoroizilor, a arsurilor şi a erupţiilor cutanate.Absenţa din numeroase tratate medicale tradiţionale, passiflora a ramas destul de puţin cunoscută, în pofida certelor sale calităţi sedative şi calmante, ca şi a adaptabilităţii foarte bune la tratamentele individualizate, pentru majoritatea oamenilor. Din acest punct de vedere, mult mai cunoscute sunt hameiul şi valeriana, pe care totuşi passiflora le însoţeşte în formulele fitoterapeutice ale unor preparate. Utilă împotriva insomniei, a stărilor nervoase (angoase, isterii, palpitaţii) a neurasteniei, a excitaţiei cerebrale (epilepsie), ea serveşte totodată la tratarea tulburărilor de menopauză. Antispasmodică şi lipsită de pericol, passiflora are efect pozitiv în cazul nevralgiilor şi al astmului spasmodic.
Deşi, cum spuneam, cunoscută drept remediu de mult timp, această plantă a făcut obiectul unor studii recente, care confirmă proprietăţile sale anxiolitice. Datorită lor, se remarcă în mod special utilitatea în tratarea anxietăţii extreme cauzate
de sevrajul apărut în urma consumului de cannabis, de opiacee sau de alcool. Se pare, de asemenea, că poate trata azoospermia (absenţa spermatozoizilor şi deci infertilitatea masculină), ca şi scăderea libidoului, de care sufera în mod frecvent marii consumatori de alcool sau de tigări. În fine, passiflora şi-a demonstrat de curând şi proprietăţile antitusive, care confirmă utilizarea sa tradiţională împotriva astmului.În general, ca remediu, se foloseşte infuzia de frunze – o linguriţă de plantă la cana cu apă fierbinte, preparată în circa zece minute. Se consumă două-trei căni pe zi, între mesele principale, dintre care ultima înainte de culcare. Şi florile sunt la fel de eficace, însa în general se preferă frunzele. Pe de altă parte, nu trebuie
pierdut din vedere faptul că, dacă un cultivator recoltează şi florile, pentru a le folosi drept remediu, atunci el nu va mai obţine fructe, ceea ce înseamnă o pierdere deloc de neglijat.ADRIAN-NICOLAE POPESCU
joi, 5 aprilie 2012
Ghimbirul (Zingiber officinale)
Ghimbirul face parte din familia Zingiberaceae, care îşi are obârşia în Asia tropicală. Se întâlneşte în ţinuturile asiatice (China). Este o plantă erbacee aromată, al carei rizom (sau rădăcină) are gust plăcut. De puţin timp (după 1989), este introdusă şi în comerţul nostru.
Planta este folosită în alimentaţie şi terapie; în special iarna, face mâncarea mai uşoară şi mai uşor digerabilă. Dă o aromă plăcută ceaiului, fructelor, mazării, conopidei, guliilor şi boabelor din păstăi. Se foloseşte la pasta de soia, ardei roşii, vinete,
broccoli, varza de Bruxelles etc.Este revigorant, vasodilatator, are efect de liniştire şi creează echilibrare. În funcţie de cantitatea de ghimbir consumată, poate avea efect constipant sau laxativ. Dacă se mănâncă mai mult de 10 g de ghimbir în timpul mesei, are efect constipant, în timp ce o cantitate mai mică este
laxativă. Este calmant pentru durerile abdominale, ajută digestia, elimină gazele, dă poftă de mâncare, neutralizează toxinele, este sudorific, ajută la îngrijirea părului (contra mătreţei). Curăţă intestinul şi elibereaza de secreţii plămânul, ajută în astm. Are calitatea de a feri de răul de mare, ameţeli, vertijuri, greţuri.Ceaiul de ghimbir este un bun remediu în răceli, fiind calmant ideal în inflamaţiile gâtului, sinuzite, răguşeală, febră, eliminare de mucozităţi şi congestii respiratorii. În China, este cunoscut ca antiastmatic de peste 3000 ani, folosindu-se suc de ghimbir şi morcovi. Astmul se mai poate trata cu tinctură de ghimbir.
TERAPII COMPLEMENTARE
Studiile realizate în SUA demonstrează că ghimbirul, graţie substanţelor conţinute, are proprietăţi anticanceroase, în special în cazul cancerului digestiv.
Conform unor cercetări efectuate de American Association of Cancer Research (Asociaţia de Cercetare Oncologică din Statele Unite), gingerolul, substanţa care dă gustul iute al ghimbirului, stopează creşterea tumorilor canceroase la soareci. Însă acest condiment este cunoscut în special pentru efectele sale benefice în cazul gastritelor hipoacide, în anorexii şi pentru stimularea apetitului. De asemenea, "prin modul în care acţionează pe tractul gastrointestinal, ghimbirul înlatură senzaţia de greaţă şi vomă", arată dr. Larisa Ionescu-Călineşti, medic specialist medicină internă, cu specializare în api-fitoterapie, de la Centrul Naţional de Acupunctură şi Homeopatie.
Acţiuni terapeutice
Rădăcina de ghimbir are efect expectorant, fiind recomandată în tuse seacă sau bronşite. "Tratamentul cu ghimbir trebuie folosit cu precauţie de pacienţii care suferă de boli inflamatorii ale pielii, care au febră mare sau hemoragii", precizează specialistul. De asemenea, medicul arată că produsele pe baza de ghimbir sunt contraindicate persoanelor cu ulcer sau cu gastrită hiperacidă. "Ghimbirul poate fi utilizat şi extern, sub formă de comprese, în cazul artritei, al durerilor de cap", explică doctorul Ionescu-Călineşti. De la ghimbir se foloseste rizomul decorticat, fie sub formă de pulbere, fie ca suc obţinut în urma stoarcerii rădăcinii. O cură cu ghimbir constă în administrarea unui vârf de cuţit cu pulbere de două-trei ori pe zi. Persoanelor care nu suportă gustul puternic al ghimbirului li se recomandă să introducă praful în apă fierbinte şi să îl lase cinci minute, obţinându-se astfel o infuzie de ghimbir. Un alt mod de a face o cură cu ghimbir este de a bea sucul proaspăt: se taie rădăcina feliuţe şi se pun în storcătorul de fructe.
Precizări
Textele de mai sus sunt luate de pe internet. Nu mai ştiu exact care e sursa, pentru că, la o căutare cu Google, apare la cel puţin 5 adrese şi date diferite.
Fotografiile de aici îmi aparţin. Rizomul de ghimbir e luat din comerţ, iar în pliculeţul fotografiat se găseşte ghimbir bucăţi pudrate nesulfurate, luate tot din comerţ. (Provine din Thailanda. ) Am luat o bucăţică, dar a fost cam mult pentru o primă încercare. A durat foarte mult pană când am reuşit să o termin de mestecat. Poate mă voi obişnui cu gustul. Văd că e foarte bun în multe afecţiuni.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)